Normalitatea de a fi român [by Cristi Sava]

Cred că fiecare dintre noi iși dorește o viață mai bună, pentru el, pentru copii, pentru minunata femeie lângă care se trezește în fiecare dimineață, si tanjeste la normalitate.

Vreți să vă spun ce lipsește cu desăvârșire în România? E normalitatea. Acea normalitate de a NU da șpagă la doctor pentru că altfel te lasă să mori, ce contează Jurământul lui Hippocrate, banul e important (am bani, am valoare și Dani Mocanu e cel mai tare). Normalitatea de a NU avea cratere vulcanice în drumurile publice, pe care probabil le vom înscrie in Patrimoniul Unesco la cât de multe avem. Normalitatea de a NU ”deranja” persoana de la ghișeu când ai nevoie de ajutor în depunerea actelor, mai ales după ce te ceartă jumatate de oră pentru că nu ai dosar cu șină. Normalitatea ca șoferul de BMW să și folosească semnalizările din dotare, în timp ce cântă Salam la maxim. Bine, aici am exagerat pentru că nu e Salam, e tot Dani Mocanu.

Vreau normalitatea ca în Spania, de exemplu, unde șeful este primul care sosește în firmă și ultimul care pleacă și, culmea, toată lumea îi spune Juan, nu șefu’, șefuțule sau boss. Respectul angajaților se câștigă, nu ți-l dă Registrul Comerțului sau ceva hârtie unde scrie că ești mare director. Normalitatea e ca atunci când am întâlnit pe stradă un om care are ceva sute de milioane de euro în cont, nu avea nici brute lângă el, nici nu avea ceva bolid cu mai mult de 6 cai frumoși, ci era un om normal care a stat de povești cu mine, care a făcut o poză cu mine, și totul a decurs extrem de simplu.

Vreau normalitatea aceea stranie în care în Germania, șoferul de taxi îți dă și rest la finalul cursei și nu îți povestește nici câți copii are, nici că Uber e organizație mondială condusă de masoni care vor să inlocuiască taximetriștii cu roboți.

Normalitatea in Romania e ca un ”nebun” de moldovean să poata sa construiască 1 metru de austrostradă cu 4500 EURO, iar statul român să construiască același metru de autostradă cu un preț de 4 ori mai mare, pentru că  exista spagă, comisioane si studii de fezabilitate. Normalitatea ar fi sa nu discutăm despre politică, legi, OUG-uri în fiecare moment al fiecarei zi, pe toate posturile TV, la colț de stradă, la coadă la pâine, shaormerie sau în cele 10 ore pe care le faci cu trenul de la Deva la București, pentru că alt subiect de discutie nu mai avem. Pentru ca, nu-i așa, în Norvegia nici nu știm dacă au rege, președinte sau un hamster care conduce țara, asa cum nu stim acest lucru despre majoritatea statelor lumii. Vezi tu, așa e normal, să nu știi. Există oameni aleși care trebuie să știe cum să facă țara să functioneze, dar ei nu stiu mai nimic; Iar datoria ta e să mergi la VOT, sa alegi acei oameni care STIU si care FAC!

În orice țara am fost eu până acum lumea era pe afară, și nu în fața blocului unde vorbesc tot de politică, aveau activități sportive, recreative sau pur și simplu stăteau la aer. Partea tristă e că noi românii suntem pe primul loc în UE la orele petrecute în fața TV-ului, unde, din păcate, fiecare post are propria agendă politică, poate și de aceea suntem toți așa de încordați, stresați, pentru că la TV vedem doar războaie mediatice, teorii conspiraționiste, o tonă de știri false, dezbateri și certuri. Chiar dacă nu vrem să recunoaștem, aceasta este normalitatea noastră. Normalitatea de a fi român constă în stres, în invidie, în spiritul războinic deplasat că noi suntem cei mai frumoși, cei mai deștepți și că dacii alături de Iliescu au fost primii din univers.

Atunci poate că e normal faptul că România e pe locul 2 mondial la emigrare după Siria, poate că e normal faptul că nu mai avem specialiști, poate că e normal că vrei să faci o facultate iar apoi să vrei să pleci într-o țară ”normală” pentru a-ti castiga un trai decent, poate că e normal că această clasă politică e aceeași de 30 de ani, doar că îî cheamă altfel și au alte culori, poate că e normal ca melteanul care nu a lucrat 1 oră în viața lui, dar i-au cumpărat mama cu tata X3000 cu n cai putere, să se creadă stăpănul României pentru că, partea tristă e că probabil el o va moșteni.

Personal consider că viața e mult prea scurtă pentru a nu-ți dori ”normalitate” tocmai de aceea vreau să va felicit pe voi toți cei care nu mai sunteți pe aceste meleaguri, nu contează care au fost motivele care v-au silit să plecați. Ca un om care am umblat în destule țări până acum știu cât de greu e să te stabilești într-un loc străin, necesită extrem de mult curaj, răbdare și tenacitate.

Îmi păstrez speranța că poate cândva vom avea o Românie ”normală”, cum zice piesa ” Vreau o țară ca afară”, doar că viața trece repede pe lângă mine și mă simt dator față de persoana minunată care își imparte viața cu mine, față de copiii pe care poate o să îi am, față de familia care m-a crescut cu greu și care mi-a oferit tot, să încerc să ofer și eu altceva, să ofer normalitate….